Luni-Vineri: (9:00 - 17:00)

Sâmbătă-Duminică (Închis)

DentHealth at Stomclinic - Strada Mihai

Eminescu nr. 63, etaj 1, sector 2, Bucuresti

CUM SĂ AI GRIJĂ DE DINŢII TĂI

Cum trebuie să ne îngrijim dinţii

Nu este un secret faptul că pentru a avea o dentiţie frumoasă, sănătoasă şi strălucitoare e nevoie de puţin efort. Acest lucru se face printr-o bună igienă buco-dentară, dar mai ales prin intermediul unor gesturi simple de prevenţie care vă vor permite să aveţi un zâmbet mai frumos, dar şi să evitaţi formarea tartrului sau a infecţiilor dentare, adesea foarte dureroase.

Iată câteva secrete pentru nişte dinţi albi şi sănătoşi.

PERIAŢI-VĂ DINŢII ÎN MOD REGULAT

Îngrijirea zilnică a dinţilor începe prin a-i peria de cel puţin două ori pe zi, chiar de trei, dacă e posibil. Cel mai important este periajul de seară, chiar înainte de culcare, deoarece absenţa salivei din timpul nopţii favorizează propagarea microbilor.

Pentrua vă peria corect dinţii trebuie:

    • să îi periaţi timp de 3 minute, cu o perie de dinţi clasică, sau 2 minute cu o perie de dinţi electrică;
    • să îi periaţi cu mişcări rotative, dinspre gingii înspre marginea superioară a dinţilor;
    • să înclinaţi peria în diagonală, pentru ca perii să fie orientaţi spre rădăcinile dinţilor;
    • să periaţi faţa externă a dinţilor apoi cea internă, fără a uita de spaţiile dintre dinţi (unde rămân reziduuri alimentare);
    • să schimbaţi peria de dinţi o data la 3 luni; perii se tocesc şi nu mai asigură un periaj eficient.

EVITAŢI ANUMITE ALIMENTE ŞI MÂNCAŢI SĂNĂTOS

  Ştiaţi că alimentaţia are o influenţă direct asupra sănătăţii dinţilor?
Este adevărat că anumite alimente ne ajută să luptăm împotriva demineralizării dentare (evitând aciditatea bucală ce se resimte imediat după servirea mesei). Brânza, spre exemplu, este un bun aliat dentar, dar sunt de evitat alimentele şi băuturile foarte pigmentate (ex: vinul roşu, băuturile calde,precum cafeaua, băuturile acidulate îndulcite) care degradează dinţii.
Tutunul accelerează îngălbenirea dinţilor (chiar îi înnegreşte).
Însă cel mai mare inamic al sănătăţii dentare rămâne zahărul. Acesta favorizează înmulţirea bacteriilor în cavitatea bucală şi apariţia cariilor, atacând smalţul.
Alimentele bogate în fibre (fructe, legume, nuci etc) ajută la creşterea producţiei de salivă şi deci, la protejarea sănătăţii bucale, iar alimentele pe bază de cereale complete, pentru că acestea conţin fier, vitamin B şi magneziu ajută la absorbţia calciului. Somonul şi fructele de mare cresc aportul de vitamin D.  

MERGEŢI ÎN MOD REGULAT LA DENTIST

Se spune pe bună dreptate: ,,E mai bine să previi decât să tratezi”.
Nu uitaţi să vă programaţi cel puţin o data pe an  o consultaţie la dentist pentru a face un detartraj sau pentru a verifica dacă nu există eventuale inflamaţii, care nu sunt mereu dureroase.

ALEGEŢI BINE PASTA DE DINŢI

Alegerea pastei de dinţi este foarte importantă pentru igiena bucală. Alegeţi o pastă de dinţi cu fluor, pentru a întări smalţul şi adaptaţi-o la vârstă, deoarece nevoile diferă de la un copil la un adult.

UTILIZAŢI AŢA DENTARĂ

Aţa dentară se foloseşte zilnic, după periaj, pentru a elimina resturile dintre dinţi, pe care periajul nu a reuşit să le elimine.
Alegeţi cu grijă tipul de aţă şi curăţaţi cu atenţie, dacă aveţi dinţii sensibili!

CLĂTIŢI ZILNIC GURA

Clătiţi gura cu apa de gură, cel mult de doua ori pe zi. Nu trebuie abuzat de acest lucru deoarece riscaţi să distrugeţi flora şi să deterioraţi gingiile.

SECRETE NATURALE PENTRU UN ZÂMBET STRĂLUCITOR

Să nu uităm de remediile naturiste, cu proprietăţi natural abrazive. Clătirea cu zeamă de lămaie sau ceai verde, care  distrug tartrul, periajul cu bicarbonat de sodiu, care va albi smalţul sunt doi aliaţi la îndemână.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonați-vă la nostru
Newsletter

***Promitem, fără spam!

Descoperiți perfectiunea unui zâmbet autentic prin Denthealth. Oferim maximum de performanta prin servicii stomatologice complete si magazin online. Transformăm sănătatea orală într-o experiență unică, făcând ca fiecare zâmbet să conteze.

– IMPORTIX DENT S.R.L.
– CUI: 49686840
– Reg. Com. J40/4399/29.02.2024
– Sediu social: Bucureşti Sectorul 5, Strada NICOLAE DOBRIN, Nr. 21, CAMERA 2 , Etaj 1

Suntem disponibili

Luni : 09.00 - 17.00
Marți : 09.00 - 17.00
Miercuri : 09.00 - 17.00
Joi : 09.00 - 17.00
Vineri : 09.00 - 17.00
Sâmbătă Închis
Duminică Închis

©2024, Denthealth Toate drepturile rezervate.